S-a intamplat azi

1 Iunie: Ziua internațională a copilului

Ai nevoie de un motiv pentru a zâmbi din tot sufletul și a face tot felul de boacăne? Se apropie 1 Iunie, data la care sărbătorim copiii de pretutindeni, dar și adulții cu suflete pure, tinere și neastâmpărate. La data de 1 Iunie România sărbătorește Ziua internațională a copilului, o zi care ne face fericiți în fiecare an, dar care este sărbătorită la date diferite în diverse colțuri ale lumii.

S.U.A., China, România și alte 30 de state au preluat data de 1 Iunie, în timp ce Argentina îi celebrează pe cei mici în a doua duminică din luna august, iar Australia – în prima duminică din luna iulie. Brazilia a ales ca dată pentru Ziua Copilului 12 octombrie, Cuba – a treia duminică din luna iulie, în timp ce India sărbătorește pe 14 noiembrie. Japonia a optat pentru 5 mai, în timp ce Mexic și Turcia sărbătoresc în aprilie, prima pe 30 aprilie, cea de-a doua pe 23. Ungaria, în ultima duminică a lunii mai.

Sărbătorirea Zilei internaționale a copilului a luat ființă la Geneva, cu ocazia Conferinței Mondiale pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, în 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țari, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”.

Oriunde si oricând ai sărbatori, păstrează cel puțin un zâmbet pentru copiii lumii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *