S-a intamplat azi

10 mai: România sărbătorește Ziua Regalității

Astăzi, pe 10 mai, România sărbătorește Ziua Regalității, dar și 140 de ani de la câştigarea Independenţei.

La data de 10 mai 1877, România a ieșit de sub suzeranitatea Imperiului Otoman, data marcând de atunci înainte, vreme de 80 de ani, Ziua Naţională a României. Carol I a intrat în Bucureşti Capitală pe data de 10 mai 1866, iar 11 ani mai târziu a fost declarată Independenţa. Tot la această dată, dar în 1881, a fost declarat regatul României.

Foto: etsy.com

În ziua de azi, doar poemul omonim al lui Vasile Alecsandri, sărbătorirea Zilei Regalității și câteva știri care amintesc trecutul, mai păstrează un pic dintr-o sărbătoare atât de importantă cândva. Poezia respectivă era cântat la deschiderea fiecărui an școlar, iar versurile au, acum, parfumul altor timpuri.

 

                    10 Mai, de Vasile Alecsandri

                       A venit din munţi un vultur

                        Şi ne-a zis: – „Români Eroi,

                        Ştiu un prinţ viteaz şi tânăr

                        Ce-ar veni cu drag la voi.

                        Dacă-l vreţi vi-l dau ca Vodă”.

                        Noi cu toţii: – „Să ni-l dai”.

                        Şi ne-a dat pe Vodă CAROL,

                        Într-o zi de 10 Mai.

                        Şi-a venit vulturul iară,

                        Şi ne-a zis: – „Popor Român,

                        Eşti viteaz, de ce mai suferi

                        Jugul unui neam păgân?

                        Fă-te liber, dezrobeşte-ţi

                        Mândra ţară care-o ai”.

                        Şi noi liberi ne făcurăm

                        Într-o zi de 10 Mai.

                        Vulturul venit-a iarăşi

                        Şi ne-a spus: „Popor Român,

                        Aţi luptat cumplit la Plevna

                        Duşi în foc de-al vostru Domn.

                        Vrednic e să-l faceţi Rege,

                        Într-o ţară ca în rai”.

                        Şi noi rege îl făcurăm

                        Tot în zi de 10 Mai.

                        Zece Mai ne-a fi de-a pururi

                        Sfântă zi, căci ea ne-a dat

                        Domn puternic ţării noastre

                        Libertate şi Regat.

                        Ridicaţi cu toţii glasul

                        De prin şesuri, de prin plai,

                        Să trăiască România

                        Ura! pentru 10 Mai!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *