S-a intamplat azi

11 septembrie: în 2001, peste 3.000 de oameni și-au pierdut viața în atacurile teroriste din S.U.A.

Data de 11 septembrie se poate mândri (și rușina) cu o serie de evenimente istorice de importanță majoră, care au conturat lumea de azi, așa cum o cunoaștem. Printre evenimentele care au avut loc la data de 21 iulie de-a lungul timpului se numără și următoarele:

Credit foto: etsy.com
  • În 1649 s-a terminat asediul Droghedei, parte din cucerirea Irlandei de către Cromwell. Armata acestuia a intrat în oraș și a executat garnizoana.
  • În 1853 a fost utilizat în premieră telegraful electric.
  • În 1873, străzile din Petersburg au fost luminate cu primele lămpi electrice.
  • În 1940 s-a dizolvat Partidul Națiunii din România. Acesta era un partid condus de Regele Carol al II-lea, practic o formațiune continuatoare a Frontului Renașterii Naționale.
  • În 1997 sonda spațială a NASA, Mars Global Surveyor, a ajuns pe planeta Marte.
  • În 2001, peste 3.000 de oameni și-au pierdut viața într-o serie de atacuri teroriste care au avut loc în Statele Unite ale Americii. Turnurile gemene World Trade Center din orașul New York au fost distruse, dar și o parte din clădirea Pentagonului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *