S-a intamplat azi

21 aprilie

Data de 21 aprilie se poate mândri cu o serie de evenimente istorice de importanță majoră, care au conturat lumea de azi, așa cum o cunoaștem. Iată câteva dintre acestea:

  • În 753 î.en. a fost construită Roma de către Romulus și Remus, numită după primul dintre frați, conform legendei. Data marchează nașterea Imperiului Roman.
  • În 1509 Henric al VIII-lea al Angliei a fost încoronat rege, acesta fiind al doilea monarh al Casei Tudor. Regele este faimos și datorită numărului mare de soții, șase, dar și datorită întemeierii Bisericii Anglicane.
  • În 1944: Femeile din au câștigat dreptul de vot în Franța. Prima țară care a acordat cetățenilor de sex feminin dreptul la vot a fost Noua Zeelandă, în 1893.
  • În 1960 a fost inaugurat orașul Brasilia, capitala federală a Braziliei. Orașul avea în 2008 o populație de aproximativ 2.562.963 și este cel mai mare oras din lume care nu a existat la începutul secolului XX.
  • În 1992 a fost semnat Tratatul germano–român privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, în București.
  • În 1992 au fost descoperite primele planete extrasolare. Descoperirea a fost anunțată de astronomii Aleksander Wolszczan și Dale Frail.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *